Foarte interesant este faptul ca pentru orice ti se intampla in viata exista un proverb din folclor care da explicatia intamplarii. Daca faci rau ti se intoarce, daca faci bine ti se intoarce, roata e rotunda, Dumnezeu nu bate cu parul, toti primim ceea ce meritam, toti suntem blestemati sa privim in trecut cu jind atunci cand trecem printr-o perioada dificila in viata. Dar daca exista un set de reguli generale si aplicabile la absolut toata lumea, cum de se aplica numai in cazul unora sau se aplica numai intr-o oarecare masura in cazul altora? De ce? Ce ii face pe unii mai destepti decat altii? De ce eu privesc cu jind in trecut uneori, dar alti trecatori prin viata mea de care poate imi amintesc nu par la randul lor sa-si aminteasca? Cum se intoarce roata? Cine decide pentru cine se intoarce si pentru cine nu? Trebuie sa meriti? Ce faci ca sa meriti?
Fara titlu
Ma plictisesc ingrozitor si ma enerveaza teribil faptul ca in compania altora sunt capabila sa ma plictisesc, pe cand acasa, chiar daca sunt singura, nu. Ah, dar acasa am boxe… adica auzul meu este gadilat de ritmurile muzicii ce compune lista Winamp. Ah, Winamp… ce lux. Mi-e dor de Winamp ca de … o tigara mult asteptata si “poshtita” cu cineva drag intr-o duminica dimineata, in pat, la televizor. Mi-e dor sa merg cu masina pe carari nici macar pietruite in cautarea chefului la care ar trebui sa ajung, cu Vama Veche urlandu-mi in urechi ca “vara asta o sa ma indragostesc”. Mi-e dor sa ma trezesc in miezul zilei de marti si sa ma gandesc “azi nu ies din casa”. Mi-e dor sa am impresia ca e duminica, cand de fapt e sambata si sa ma luminez la fata cand imi dau seama de confuzie. Mi-e dor de siguranta si linistea copilariei. Mi-e dor sa iubesc si sa-mi fie dor…
Am citit undeva ca “viata nu e de rahat, ci noi o facem sa fie asa ptr ca ne gandim prea mult la prea multe chestii si atunci vedem toate partile rele”. Nu e deloc bine sa ma plictisesc! Iese la suprafata nostalgica, depresiva, obsesiva, nebuna, care sustin sus si tare ca nu sunt… si ma inec singura in suparari si doleante imposibil de implinit si nu e bine… nu e deloc ok.
Na, traiasca blogul… mi-a trecut plictiseala… cool !!
Academia de ras !
Foarte tare! Daca aveti pofta de ras, la www.academiaderas.ro , categoria “Iri si Monica Columbeanu” (din motive neintelese de mine, link-ul nu merge) puteti cu totii asculta “Melodia lui Irinel Columbeanu – Iri la Maxim”. Genial !
Cine sa-i inteleaga pe barbati?
Barbatii sunt o specie minunata de animalutze pe care cu toate ii iubim nespus pentru toate lucrurile care ii fac ceea ce sunt. Pentru ca sunt puternici si au un dezvoltat simt al protectiei, pentru ca sunt simpatici si amuzanti, pentru ca intarzie mereu, pentru ca nu tin minte de la an la an toate zilele in care s-a intamplat ceva, pentru ca beau bere, pentru ca fac gesturi dragute, pentru ca sunt mult mai eficienti in tot ceea ce fac, pentru ca iti raspund la telefon, pentru ca fara ei ne-am cam plictisi, sincer… Cu mana pe inima, recunosc ca s-ar putea sa fiu putin prea subiectiva si e posibil sa exagerez.
Barbatii pe de alta parte sunt foarte ciudati si dau semnale false. Iti zambesc, pornesc discutii pe subiecte de toate felurile, suna zilnic, se dau interesati. Tu faci planul de bataie, iti aduni toate fortele, esti pregatita sa te arunci ca o leoaica asupra prazii si… surpriza… nu e cazul… ai interpretat gresit comportamentul lui. Gresit? Cum e posibil? Frate, ce vrei? Ce vrei de la mine?
Cum ajungem la un consens? Cum facem sa ne intelegem? Putem vorbi aceeasi limba?
Poate nu beneficiez eu de o putere de intelegere sau de o inteligenta care sa-mi permita sa gasesc calea de iesire din labirintul dorintelor, nevoilor si sentimentelor omenesti, dar cu o pace si liniste surprinzatoare in suflet pot sa spun : NU SUNT SINGURA !
Bucuresti
Ce sa va spun? Am neglijat blogul prea multe zile, am avut alte chestii de facut, iar multitudinea de fani pe care am reusit sa mi-i fac (merci, draga mea) arunca cu pietre in geamul camerei mele si zbiara “scrie, scrie”.
Acum, ca sa revin la realitate, am fost in weekend in Bucuresti, minunata capitala care ne da atatia oameni de seama si in egala (tinzand spre mai mare) masura atatia idioti. Acum na, poate nu se mai aplica la bucuresteni, dar m-am speriat luni cand mi-a luat la fel de mult timp sa ajung dintr-un loc in altul in Bucuresti, cat mi-a luat ulterior sa ajung din Bucuresti in Brasov. Frate, nu-i normal. Si de parca nu e de ajuns ca te enervezi si iti vine sa tipi si stai la cate un semafor de 5 ori, cei din spate claxoneaza. De ce? Esti tu mai smecher si nu vrei sa inaintezi? Iti place sa tii coada de 12000 de masini dupa tine? Stai din placere? Ce poate sa treaca prin mintea acelora care isi odihnesc mainile pe claxon?
Asta ca sa nu mentionez faptul ca pe tot parcursul weekend-ului m-am pierdut de am zis ca nu-i adevarat. E una sa nu ai simtul orientarii, dar te ajuta mult si lipsa totala a oricarui fel de indicator din toata capitala (cred ca am vazut mare parte din oras cat incercam sa imi dau seama pe unde sunt). Si cel mai fain pentru un non-bucurestean e ca nimeni nu te ajuta, adica ei incearca sa iti dea indicatii, dar de la trei oameni diferiti te alegi cu trei directii diferite in care daca te indrepti ar trebui sa ajungi la Casa Poporului. E Casa Poporului!!! Dati-o naibii ma baieti. Nu stiti unde e?
E clar ca oricat de bine ti-ar explica prietena care cunoaste foarte bine orasul si oricate schite si harti ti-ar face, la semaforul la care trebuia sa faci drepta pe sens unic, o vei lua inainte pe sens unic…. din nici un motiv bine gandit, ci doar pentru ca asa ti s-a parut normal, casa aia de pe stanga parea tare cunoscuta, da, da, ala e drumul bun, iar dupa ce inaintezi inca cine stie cate strazi si mai trec vreo 15 minute, te gandesti… “cred ca trebuia sa fac dreapta acolo la primul”… sau asa fac numai eu? 
Oricum, asta nu ma face sa urasc Bucurestiul. Il iubesc nespus pentru forfota si agitatie, pentru tot ceea ce are si macar in egala masura nu are… si pentru ca acolo imi gasesc linistea mereu, dar ma si distrez incredibil, iar fenomenul asta nu conteneste sa ma surprinda. Eh, peste un timp o sa-mi treaca mie… Sau?
I shit you not… eu stiu sa inot
Pentru cei care nu stiu bancul :
Doi pescari pe o barca il vad in larg pe unul care se agita in apa si urla ca din gura de sarpe.
- Ba, ce zice ala?
- Zice ca “help”.
- In loc sa invete engleza, mai bine invata sa inoate!
Lume, draga lume… pe cuvant, imi sunteti dragi cu totii, dar uneori imi vine sa va dau cu capul de pereti pana nu mai plangeti. Nu am cerut nimanui sa ma salveze din abisul in care ei considera ca ma scufund… Nici nu e asa.
Oricine intinde o mana de ajutor nu intelege deloc scopul blogului meu si cu siguranta nu intelege nici unul din posturi sau senzatiile la care ma astept sa va inspire, ca si zambetul “da, true” pe care sper sa vi-l aduca pe buze.
Nu trebuie sa ma convinga nimeni sa traiesc ziua de azi, ideea e ca traiesc si ieri si azi si maine ca pe un trio de nespartit fara de care as pierde esenta trairilor mele. Ma bucur destul si rad destul, uneori prea mult si prea zgomotos, nu ma plang asa des pe cat las impresia ca as face-o, iubesc mult si la maxim, dau totul fara sa ma astept sa primesc ceva in schimb, nu ma simt niciodata singura, am prieteni prea buni, ma plictisesc rar pentru ca sunt o companie buna pentru mine (da, eu cu mine ne intelegem incredibil de cele mai multe ori).
Deci? Ma incadrez in tiparul vostru de ”om normal”? Nu sunt sinucigasa si nici depresiva, sper doar la ceva mai mult, pentru ca stiu ca se poate, iar asta uneori, da, ma intristeaza. In rest stau incruntata pentru ca sunt foarte irascibila, dar am invatat ca nimeni nu e dator sa-mi suporte mie toanele si atunci incerc sa ma calmez, iar pentru asta tac si innabus toti nervii, tin in mine cat pot de mult… In afara de asta… Suntem ok?
Partea imbecila
Prin titlul deloc sugestiv al acestui post nu am facut referire la partea mai putin comfortabila a patului, partea mai rece a fetei de perna sau locul din dreapta al masinii. Nu. Ma refer la partea proasta din fiecare dintre noi. Si cand zic proasta nu vreau sa sugerez ca e rea sau intunecata, ci realmente proasta. Adica e ceea ce iese la suprafata cand oricare dintre noi e prost, imbecil. Prost nu pentru ca IQ-ul sau ar fi direct proportional cu evolutia dolarului in raport cu leul (greu) sau pentru ca ar fi “mentaly challenged”, ci pentru ca e ahtiat dupa publicitate si incearca sa ajunga pe culmile notorietatii aruncand cu noroi in altii, asta transformandu-l intr-un personaj infinit de prost. Acum ati inteles unde vreau sa ajung?
C’est bon… Deci, facem o calatorie mai mult sau mai putin placuta (difera de la caz la caz) in trecutul nostru, selectam amintirile pe care le avem din lungile zile petrecute in/pe bancile scolii (in functie de cum a facut fiecare scoala), apoi inaintam spre liceu, ajungem in facultate si incercam sa ne amintim daca vreodata a fost cineva care s-a purtat urat cu noi sau ne-a facut un rau chiar daca nu il meritam. Ah, da… Parca a fost imbecilul ala atunci, care a zis ca am copiat de la el cand el copia de fapt de la mine, mare prost… Aha… La acest gen de oameni fac azi referire.
Cazul dat exemplu este de o insemnatate egala cu 0 (zero) in comparatie cu altele care se inrautatesc pe masura ce pasim pe cararea umbrita de nervi, suparari si stres ce duce la maturitate si cunoastem mai multa lume.
Exista acei oameni care ar spune orice despre altii doar ca membrii “tribului” sa se ridice in picioare, sa se minuneze, sa aplaude zgomotos si sa ii aprobe cu un zambet invidios pe fata. Este vorba de prea-bine cunoscutele barfe care circula de la gashca la gashca, de la neom la om transformandu-l pe cel din urma in neom in momentul transmiterii informatiilor, total neadevarate, mai departe.
Cine sufera? Amaratul care nu are treaba cu nimeni, se distreaza si el in coltul lui, rade si aplauda si el uneori, care desi, se integreaza ca nuca-n perete, a invatat sa se deghizeze destul de convingator.
De ce? Pentru ca nu e ca ei sau s-a chinuit prea mult sa fie sau a facut o greseala cat de mica vreodata sau nici macar pentru vreun motiv sau cauza considerata nobila, ci pur si simplu pentru ca lumea “mondena” avea nevoie de un nou subiect de discutie. Stiu ca o sa-mi dati dreptate, de data aceasta prefer sa las treaba neterminata, concluziile sunt ale voastre de tras…
A venit caldura
Ah, pasarele ciripesc, pomii inverzesc… a venit caldura. Fetele incep sa umble din ce in ce mai dezbracate, barbatii isi scot la plimbare doar modelele ultimul tip de masini decapotabile, ce sa va spun… e minunat ce se intampla. Acum ies din barlog toti cei al caror IQ tinde catre - ∞ (adica “infinit” ptr filologi). Este exact momentul din an in care mai mult decat de obicei, ies in evidenta superficialitatea si artificialitatea care ii caracterizeaza pe mai toti muritorii de rand.
Pentru ca acum e momentul ideal pentru cuceriri impresionante, pentru a-ti largi orizontul si pentru a largi la randul tau orizonturi ( 
), pentru a adauga trofee la palmares. Fetite blondute, artificiale si prostute, barbati mici si chei, dar care se plimba in Murcielago-uri. Si nu numai ei.
Intr-o categorie cu totul aparte, o categorie pe care cu siguranta toate fetele o vor recunoaste, se incadreaza cu succes muncitorii cu ziua sau vanzatorii din piata. Ei sunt cei care de pe cate o schela sau din spatele mormanului de portocale fluiera si urla dupa tine, care isi fac semne obscene unii altora, semne care nu numai ca te pun pe tine intr-o situatie stanjenitoare, ci atrag si atentia celorlalti asupra ta.
Cum sa nu iubesti primavara? Anotimpul iubirii si al starii de bine, care in mod surprinzator isi anunta sosirea prin ceea ce nu degeaba se numeste “astenia de primavara”. Depresie pura si de calitate superioara. Cum poate ceva care incepe rau sa iti aduca numai lucruri bune? Inceputul si finalul se exclud reciproc, la fel cum “-” il anuleaza pe prietenul ”+”. Si atunci ce ne ramane? Ah, da, mijlocul, esenta, dar muncim prea mult pentru a ne opri sa mirosim trandafirii. Era mai bine asta-iarna…
PS Post dedicat unui suflet MARE who lived it…
Identitate
Ce este identitatea? Ce ne identifica pe noi, fiecare in parte sau pe noi ca si grup? Depinde ce intelege fiecare prin “identitate”.
Daca cineva ti-ar spune sa insirui pe o foaie de hartie 20 de lucruri despre tine, care ar fi cele pe care le-ai scrie primele? Numele, varsta, sexul. Acestea mi-au venit mie primele in minte. Foarte interesant este ca in general, nu vei scrie trasaturi fizice, vei alege in locul inaltimii sau al culorii ochilor, trasaturile care te definesc sufleteste si moral. Vei scrie ca esti simpatic, amabil, prietenos, saritor si nu vei omite sa mentionezi nici ca esti lenes, capricios sau incapatanat. Ideal e ca atunci cand extragi trasaturile neutre (numele, varsta..) si le numeri pe cele pozitive, acestea sa le egaleze pe cele negative. Asta va spune despre tine ca esti sincer si ca tii la propria ta persoana, dar esti constient ca ai si defecte. E un test foarte interesant.
Dar oare asta intelegem noi prin identitate? Trasaturile care ne caracterizeaza? Stabilim o identitate proprie in functie de ceea ce ne aseamana cu altii sau in functie de ceea ce ne deosebeste? As tinde sa zic ca ambele, dar nu ar fi logic. Ori, ori…
Bai tata, unii chiar se cred tari
Nu sunt mare fan al presei scrise, si nu recunosc asta cu vreo mandrie falsa, asa stau lucrurile pur si simplu, dar cand vreau sa rad de cat de idioti sunt altii… sectiunea “Monden” a oricarui ziar merita luata in considerare.
Recent am citit un articol care spunea ca multi dintre baietii cu prea multi bani ai capitalei si-au cladit “celebritatea”, deci au devenit “celebri” pe carca prietenelor lor “celebre”. Cuvantul asta l-am repetat intentionat si cu un scop. Loredana de la Trident (e una din fetele acelea simpatice care ne trateaza pe toti cu fundul pe la toate spectacolele pe la care NU ne incanta privirea, ca sa nu mai spun de auz), considera ca “există persoane care nu sunt mulţumite de statutul actual şi încearcă să pară mai mult decât sunt. Dar şi narcisişti care se lipesc de femei celebre pentru a demonstra cât sunt de buni”.
Oare are cea mai vaga idee ce este acela un “narcisist”? Cum declari in presa ca ei se “lipesc”? Da, folosim cuvantul, recunosc, in cercul nostru de prieteni pentru ca suna oarecum mai bine decat “combinat”, dar nici intr-o mie de ani nu l-as alege in locul sintagmei “stabilesc relatii” sau cum vreti si voi sa numiti toata povestea cu “te plac, ma placi, suntem impreuna cat reusim sa ne suportam unul pe celalalt”.
Iar acum, in final ajung la ce m-a deranjat pe mine in mod deosebit. Statutul Loredanei de “femeie celebra”. /:) Poftim? Ea e celebra? Inca o fufa care se face ca face muzica. Hai sa fim seriosi.
Celebru : cunoscut de foarte multă lume pentru calităţi excepţionale; renumit, vestit, ilustru; care este foarte vestit prin realizările sale.
Intrebari evidente : Ce calitati exceptionale are Loredana? Cu ce realizari se mandreste ea?
Pe cuvant ca mi-e scarba si rusine ca acestea sunt “vedetele” noastre. Pe langa asta imi mai e scarba si de faptul ca presa scrisa ne hraneste in mod constant cu astfel de articole de 2 bani despre tot felul de oameni a caror soarta sunt sigura ca nu intereseaza pe cat de multi ar crede reporterii, desi sunt intr-adevar o gramada care citesc cap-coada toate sectiunile “Monden” ale tuturor publicatiilor. Unde mai exact in decursul timpului ne-a fost inserata gena idioteniei? Nu dintotdeauna suntem asa. Sau…?
