“People who are garded are afraid of being exposed, so they hide behind layers of mystery and humor.”
Am vazut “Hitch” pentru a mia oara si trebuie sa recunosc ca e genul de film pe care as putea sa-l vad la nesfarsit. Desi stiu care sunt momentele la care ma voi distra, care sunt cele care imi vor aduce pe buze zambetul de “asa e” sau care ma vor face sa-mi recapat speranta, nu conteneste sa ma uimeasca.
Cred ca asa e si cu dragostea. La un moment dat totul devine foarte previzibil. Stii cum reactioneaza celalalt la diverse chestii, stii cand e suparat si nu vrea sa vorbeasca despre asta, stii cand e suparat dar ar accepta un sfat, stii cum sa-l faci sa zambeasca si asa mai departe.
Cu toate astea, cred ca oricat de previzibila ar deveni relatia si oricat de mare ar fi procentul de dragoste care s-a transformat in obisnuinta, nu conteneste sa te uimeasca. Cred ca la un moment dat pare pur si simplu natural sa fie cum e, dar cred si ca restul sentimentelor tind sa invinga timpul si ca o particica din iubirea de la inceput dainuie.
Cred ca poti lasa garda jos atunci cand te simti pregatit si cred ca fara sa iti asumi niste riscuri nu vei ajunge niciodata sa fii fericit. Chiar daca fericirea inseamna sa ai ceea ce vrei atunci cand vrei, ca pana la urma la asta se rezuma totul, la dorinta si posibilitati de implinire a dorintei, pentru clipa aia de fericire pe care o sa ti-o aduci aminte mereu, merita sa incerci, sa te arunci, sa cazi in ideea ca poate, poate o vei prinde, o vei trai.
Shihan in “This Type Love” surprinde foarte bine esenta inceputurilor unei relatii, felul in care dragostea ne schimba si cat de frumoasa e iubirea. Si am petrecut ceva timp in compania poeziei lui si tind s-o iubesc tot mai mult de fiecare data. E cam asa, cu mici modificari de persoana…
Vreau o iubire de genul:
Eu gandindu-ma la ea gandindu-se la mine gandindu-ma la ea. Sau eu spunandu-le prietenilor mai multe decat mi-am admis mie insumi ca simt pentru ea. Sau urand cat de geloasa e, dar placandu-mi faptul ca ma vrea atat de mult numai pentru ea. Si sa vad cum numele ei suna atat de bine alaturi de numele meu de familie.
Vreau sa vad cat de departe ajung fara sa o sun si abia am reusit sa ies din garaj.
Vreau o iubire care sa ma faca sa astept sa adoarma ca apoi sa ma intreb daca viseaza cum noi doi suntem indragostiti sau care-l iubeste pe celalalt mai mult sau ce face exact in acest moment.
Sau sa dansam in apartamentul nostru pe muzica inimilor noastre. Sau sa inchid ochii si sa-mi imaginez cum o dragoste atat de puternica doare atat de tare cand nu e prin preajma. Sau genul de “nu stiu unde se indreapta dragostea asta”.
Si vreau sa pun post-it-uri prin toata casa ca sa nu uite niciodata cat de mult o iubesc. Sa nu am destula cerneala in pixuri ca sa scriu tot ce e de scris despre cat de mult o iubesc. Sa sper ca o fac sa se simta asa cum ma face si ea sa ma simt.
Si vreau ca toti prietenii mei sa faca misto de mine asa cum am facut eu de ei cand au trecut prin asa o dragoste. Diferenta e ca asta e o dragoste din aia adevarata.
Si ca in liceu, vreau sa petrec ore la telefon fara sa zic nimic si sa adorm si cand ma trezesc sa fie langa mine si sa-i simt mirosul in asternuturi. Si vreau sa incerc sa numar felurile in care o iubesc si sa pierd sirul pe la mijloc ca sa o pot lua de la capat.
Si vreau sa sarbatoresc aniversarile alea de o luna, chiar daca nu sunt aniversari adevarate, numai pentru ca asta ar face-o fericita.
Si vreau sa ma indragostesc de melodia pe care o canta telefonul cand formez numarul ei. Si sa vorbesc cu ea pana raman fara suflare, ea ma lasa fara suflare, dar cand inspir, o inhalez pe ea inapoi in mine.
Vreau o dragoste care sa ma faca sa-mi schimb planul tarifar al telefonului pe altul care imi permite sa vorbesc cu ea mai mult, caci, cu toata sinceritatea, vreau sa evit genul ala de iubire “nota mare de plata”. Si vreau o iubire care sa ma faca sa regret ca mana mea e prea mica, adica liniile palmei nu imi dau destul timp sa o iubesc cat as vrea. Si vreau o iubire care sa ma faca sa ma balbai numai cand ma gandesc cat de puternica e iubirea asta.
Si vreau o iubire care sa ma faca sa vreau sa-mi tai tot parul. Ei bine, nu chiar tot, doar firele despicate si sa-mi aranjez mustata, dar tot ar fi o simbol al fortei pe care o are iubirea mea pentru ea.
Ma simt in elementul meu acum, asa ca mi-as imagina cum ar fi sa trec strada cand semaforul e verde pentru masini, sa fiu lovit de un tir doar ca sa-mi pierd memoria si sa fiu transportat intr-o tara a lumii a treia ca sa fiu tratat si cumva sa ma intalnesc iar cu ea si sa ma indragostesc de ea intr-o alta limba ca sa vad daca e acelasi sentiment.
Vreau o iubire care e la fel de inexplicabila ca si ea.
Si daca va ganditi bine se aplica si vice-versa (transpuneti-o la masculin) si e absolut minunata si Doamne, cine n-ar vrea acest gen de iubire, macar pentru putin timp, doar ca sa vezi cum e…
)
