Cand eram ceva mai tinerica si nu ma plangeam in mod constant ca sunt prinsa in vortexul goanei dupa bani si al lipsei de timp, aveam mult mai mult timp ca sa scriu. Si eram foarte melo-dramatica. Si mult mai negativista decat sunt acum, atunci totul era ingrozitor de sumbru, iar deasupra mea ploua mereu si daca era soare, ma uitam cu frica in cautarea vreunui nor, pentru ca stiam ca va veni. Am ramas cu sechele din perioada aceea a ratacirii. Si acum imi e frica sa ma bucur prea tare la orice pentru ca stiu ca urmeaza ceva nasol (inca un lucru pe care il am in comun cu un suflet tare drag mie).
Dupa cum spuneam pe vremea aia scriam ceva mai mult si simteam asa putin o oarecare chemare pentru poezie… eh, cum sunt cel mai mare critic al meu, niciodata nu voi judeca vreo creatie de-a mea pentru ceea ce este… asa ca va las pe voi…
PS Se vede clar influenta poeziei eminesciene. M-am indragostit de “Luceafarul” de prima oara cand mi-a citit-o mama si am invatat-o cu urmatoarea ocazie. S-a intamplat sa folosesc expresii de care eram sigura ca erau ale mele ca apoi sa le redescopar in vreo poezie scrisa de Eminescu… pe de alta parte, mi se intampla asta in general, legat de mai orice.
Regretul clipei ce-a fost
N-a fost momentul potrivit
Dar a fost tot ce ne-am dorit:
nopti nedormite, zambete calde
Priviri de foc si pline de iubire.
Cand totul a trecut,
imi pare,
ca privirea ta ma doare
Ca nu ma urci in ceruri, ci ma cobori in iad
Si-odata cazuta cad, cad si cad.
Si ma opresc in nefiinta,
in locul unde totul a murit.
Le cer iertare ingerilor,
adica iti cer tie iertare
ca am uitat cum sa iubesc,
ca te ranesc si te-amagesc.
A doua oara
de-ar fi cu putinta
sa luam totul de la inceput,
Sa ne intoarcem in clipa in care am recunoscut
ca vrem mai mult,
Aceleasi vorbe as stii sa le zic
Si poate de aceea n-as schimba nimic.
Ar fi la fel, frumos, scaldat in foc de soare
Un vis creat de niste iluzii inselatoare.
Si nu doare povestea
ce era s-o uitam
Si nici amagirea traita
Cat doare chiar gandul ca inca-mi lipsesti
ca te vreau inapoi, dar al meu nu mai esti.
Si poate am gresit, poate a fost in zadar
Si poate nu vom afla niciodata
De ce s-a stins flacara-albastra,
De ce durere in jurul tau ai zidit
si totul in noi a murit.
Parerile de rau s-au dus
Dar nici macar ca-mi parea rau
Caci tot asa priveam la tine
Stiam ca orice s-ar fi-ntamplat
maine-ar fi fost mai bine.
Privirea ta ma infiora
imi dadea aer si viata,
iar acum tot ea
E rece si ma-ngheata.
Ma doare tot ce am avut
si-mi place ca ma doare,
Caci doar asa mai pot spera
Ca dragostea, de fapt, nu moare.
Acum pot crede in povesti
Si in destin si soarte
Caci, langa mine nu mai esti,
dar te iubesc mai departe.
Da, te-am iubit de la-nceput
cum n-am crezut ca as putea,
Si te-oi iubi pana la cer
si pana-n clipa ultima.
Dar nu regret nici tot ce-a fost
nici suferinta fara rost,
nici noptile prea lungi si reci
in care imi doream sa mor
nici zilele negre si seci
scaldate-n foc de dor.
Acum poate-mi vine-usor
sa privesc trecutul
Cu ochi reci, nepasatori,
Indiferenti, distrugatori.
Si stiu ca timpul afla tot
dar nici el nu stie
tot ce-a fost intre noi
Si cata nebunie.
Dar poate ca imi pare rau
caci nu ma mai uit la tine,
Caci orice s-ar petrece azi
Maine la fel o sa fie.
Poveste
In capul meu e furtuna
In suflet am un nor de dor.
Imi amintesc tot ce a fost
Si poate nu a fost nimic;
Sau a fost prea putin ca sa conteze,
Prea complicat ca sa dureze…
A fost un lung sir de amagiri,
regrete si durere,
din care nimeni n-a castigat.
Iar acum cand Noaptea cere
dovezile iubirii mele,
Nu am cu ce sa-i dovedesc
nu pot decat sa-i povestesc
tot ce a fost si ce frumos,
tot cat am putut avea
Cum ai putut sa stapanesti
intr-o clipa toata viata mea,
Cum te priveam si ii ceream
vietii sa mi te dea.
Dar ea n-a vrut,
stia ca n-ar fi bine;
Ca te-as fi ranit,
Ca nu te-as fi iubit.
Si Noaptea m-a crezut, nebuna,
si-atinsa de povestea mea
mi-a dat un sfat,
si a plecat :
“Nu-l uita, pastreaza-l,
tine-l in inima ta!
Va veni si ziua aceea
in care el te va chema,
si-l vei iubi caci vei putea
sa intelegi ce e iubirea
si cat de cruda, rece, rea
Cat de amara-i amagirea.”
