Sindromul drobului de sare

Toata viata noastra se bazeaza pe decizii si alegeri pe care le facem constientizand intr-o mai mica sau mai mare masura repercusiunile.

Un singur lucru il facem total inconstient. Ne indragostim. Asta e o chestie pe care, oricat de profi am fi in a controla absolut tot ce se intampla in viata noastra, nu o putem sub nici o forma influenta. S-a intamplat, s-a intamplat, asta e. Poate fi un coleg de liceu pe care il stim parca dintotdeauna sau un om pe care il stim de 2 zile. E trezitul ala intr-o dimineata care aduce concluzia “chiar m-am indragostit de omul asta”.

Daca am putea controla acest lucru care are atatea parti pozitive cate are negative, lumea si viata ar fi mult mai frumoase. Peste tot unde ma intorc gasesc cate o prietena care sufera, a suferit sau simte ca va suferi dupa cate vreunu’. Foarte nasoala intuitia asta feminina pentru ca atunci cand simti ca ceva nu e in regula, in 99 % dintre cazuri, chiar nu e.

Si femeile mai au si stilul ala absolut infect de a despica firul in patru si de a transforma orice chichineata de 2 lei intr-o intreaga tragedie.

Toti ne dorim sa fim fericiti, sa gasim fericirea in toate formele ei, o data si bine si in totalitate. Dar realitatea este ca toti suferim de o adevarata fericiro-fobie. Avem nevoia asta de a trai ori in trecut ori in viitor, parca prezentul, daca se potriveste tuturor viselor noastre ar fi prea mult si atunci, ca sa nu zburam prea departe, sa nu ne plimbam prin norisorii roz ai extazului, tindem sa ne protejam de ceea ce ar putea sa ne implineasca total, de frica acestui lucru, acestei fericiri, al carei inevitabil sfarsit ne-ar provoca infinita suferinta.

In cartea a carei lectura incerc sa o inghesui intre proiecte, eseuri, referate, traduceri si examene, am gasit ceva foarte interesant. Autorul este de parere ca “problema cu fericirea, in raritatea ei, se dovedeste terifianta si induce anxietate. Incapacitatea de a trai in prezent rezida poate din teama de a accepta ca acest lucru poate insemna sosirea a ceea ce am asteptat toata viata.”

Nu iubim destul pentru ca “vor fi alte iubiri”, nu ne bucuram de moment pentru ca “ne-am mai bucurat si alta data numai ca sa suferim apoi”.

Traim ori la imperfect ori la viitorul perfect. “Trairea la viitorul perfect implica sustinerea unei vieti ideale care sa contrasteze cu prezentul, o viata care sa ne salveze de nevoia de a ne angaja in ceea ce ne inconjoara. E odihnitor sa traiesti asa: te impiedica sa ai nevoie sa simti ca prezentul e real sau ca trebuie sa ne iubim unii pe altii.”

Si poate de aceea cream probleme acolo unde nu sunt si gandim prea mult cand nu ar trebui decat sa traim momentul si sa simtim. Este in firea multora dintre noi sa sufere de sindromul drobului de sare, dar nu putem cateodata sa ne prefacem ca nu-l vedem?

Cu scuzele de rigoare… but still

Absenta mea pentru o destul de lunga perioada de timp de pe blog este absolut justificabila.

In general, scriu chestii pe care le simt, le gandesc eu asa de la mine sau comentez chestii care imi atrag atentia mie asa de la altii.

Problema in ultimul timp este una grava. Am reusit sa ma scufund din nou intr-una din diversele mele mood-uri, daca imi permiteti alegerea cuvantului.

Tot ce vad, aud, citesc ma enerveaza, ma irita, ma face sa vreau sa impusc pe cineva sau cel putin sa calc cu masina pe cineva, oricine, o persoana aleasa absolut aleator sau nu chiar (some names do come in mind).

Reusesc sa ma enervez de la orice, iar prin orice, ma refer inclusiv la prostii de genul nu mi se inchide portiera de la masina din prima, asa ca o izbesc de cateva ori sa inteleaga cine e sefa.

Cel mai nasol este ca atunci cand cineva ma suna sau ma intreaba pur si simplu la birou sau la facultate banala “ce faci?”, raspunsul vine insotit de incruntari si tonuri ridicate la nivele nebanuite : “Ce fac? Cand a fost vorba de portofoliul la traductologie nu te-ai sinchisit sa ma intrebi nici macar atat. Sunt sanatoasa, multumesc, considerand faptul ca n-am mai dormit parca de o luna.”

Cum consider, si cred ca e o parere absolut sanatoasa, ca nimeni nu e dator sa-mi suporte temperamentul gone wild (again), prefer sa scutesc pe toata lumea, de la cunoscuti, prieteni, amici, colegi, cititori ai blogului si asa mai departe, de rezultatele nervilor mei.

Astfel, am decis ca pana nu voi in stare sa ma calmez si sa nu ma mai enervez de la faptul ca afara bate vantul, imi prelungesc pauza.

Dar pana atunci, este totusi ceva ce as vrea sa va spun, o concluzie trasa in urma… in urma… eh, nu trebuie sa le stiti chiar pe toate, and besides, it kinda speaks for itself.

Stiu ca toti avem prieteni. Sau avem oameni la care tinem si pe care ne bazam ca vor fi acolo cand va fi nevoie de ei asa cum si noi vom fi acolo pentru ei oricand ar avea nevoie.

Exista oameni pe care ii sunam de doua ori pe an doar ca ne-am amintit de o faza misto din liceu sau oameni cu care vorbim zilnic de dorul de a le auzi vocea.

Categorii diferite de prietenii si amicitii se formeaza pe intreg parcursul vietii noastre. Mereu va exista cineva care ne va face sa nu ne simtim singuri, intr-un fel sau altul, iar prin  asta fac referire la familie/prieteni pe de o parte sau iubit/a pe de alta.

Dar seara cand intram in casa si ne indreptam inspre dormitor cu pasi incetiniti de greutatile intampinate pe timpul zilei care au trebuit infruntate si infrante, e o singura chestie care ne apasa si ne supara : SINGURATATEA…

DA / NU; Referendum; Presedintele Basescu; Pareri

Lucrurile par a se misca in tara. “Par” aici este cu siguranta un termen de o importanta deosebita, alegerea sa fiind deloc aleatorie. Basescu a castigat, sincer la ce ne asteptam? Foarte bine, eu ma bucur. Macar sa dea putin cu ei de pamant acum, ca de facut mare lucru n-o sa faca pentru tara, de asta putem fi siguri. Dar asa stau lucrurile. Trebuie sa mai treaca inca cateva zeci de ani, sa treaca in nefiinta toate fosilele acestea care au crescut sub aripile comunismului pentru ca aceasta tara sa scape intr-adevar de coruptie si prostie.

Pe toate blogurile, lumea scrie, urla, da din coate ca sa iasa in fata, sa isi exprime punctul de vedere in ceea ce priveste tot ce tine de al nostru presedinte ales. Ca e bine, ca e rau, ca uite ce-a facut, uite ce n-a facut, ca a luat telefonul nu stiu carei reporterite care il astepta la iesirea dintr-un supermarket. Si vai, mare stire de senzatie, luase doar un bax de apa si nu doua cum obisnuieste. Mi se pare patetic si penibil, ar trebui inventat un nou cuvant: “patibil”. Acestea sunt stirile de senzatie cu care este hranit poporul roman? Ah nu, stirea era ca i-a luat telefonul. Si daca nu i-l lua, atunci care mai era stirea?

Suntem un popor si o tara a “locurilor comune” (cum ii place cuiva sa spuna). Ne bazam si ne cladim vietile si existentele pe idei ca “numai mie mi se putea intampla” sau vesnica “ca la noi pe nicaierea”. Stam si ne plangem si suspinam de cat de mila ne e de noi. Toate astea imi provoaca nici mai mult nici mai putin decat scarba si dezgust. In general, in momentul in care constati ca ceva nu iti mai convine, ideea e sa te ridici in picioare si sa ii convingi si pe altii ca nu e ok si sa faci ceva. Dar nu vrem sa consumam prea multa energie pentru asta, nu?

E mult mai usor sa le dam dreptate celor care deja au formulat niste fraze care par a avea o oarecare logica decat sa venim cu propriile noastre ganduri si pareri. Asa ca “HUO BASESCU”. Atata timp cat buna parte din cei care au considerat necesara exercitarea dreptului constitutional de a vota, au considerat la fel de necesar sa voteze “NU”, asta a fost si asta e, nu e alta, asta e. L-am ales si ales ramane. Si daca sunteti atat de socati de cat de “actor” e si de cum fraiereste poporul si ca a zis nu stiu ce tampenie pe tema “poporul sunt eu”, faceti ceva in privinta asta, dar nu va mai plangeti la pereti surzi si cortine trase.

Gata, m-am plictisit si nu-mi place lupta cu morile de vant, dar de la unii ma asteptam la mai mult… atata tot.

Raman multe de spus…

Probleme de sanatate specifice barbatilor

In urma unui studiu efectuat pe parcursul a mai multi ani de zile, s-a concluzionat ca reprezentantii sexului masculin (barbatii de orice fel) sufera de anumite probleme de sanatate, cum se poate observa in cele ce urmeaza:

1. Hipo-acuzie selectiva.

Traducere: aude ce vrea, cand vrea. 

Simptome: Incapacitatea de a raspunde la intrebari de genul “unde mi-ai umblat azi-noapte?”, “ai dus gunoiul?”, “ma iubesti?” puse de catre vreo reprezentanta a sexului feminin, din cauza selectarii inconstiente a informatiilor care patrund in creier.

Tratament: nu exista; tipatul, lovitul nu au dat rezulate concludente pana in prezent, asa ca trebuie sa invatati sa traiti cu el asa bolnav cum e.

2. Insuficienta cardiaca.

Traducere: n-are inima decat pentru el si eventual unul-doi amici pe care ii stie de cand avea 2 ani.

Simptome: Incapacitate de a nutri sentimente profunde pentru mai oricine, mai ales vreo reprezentanta a sexului feminin care nu este mama sa.

Tratament: nu exista; se poate ca la un moment dat in viata sa iubeasca cu adevarat, dar cu sigurnata nu pe voi ci pe vreuna care il ignora total.

3. Pierderi de memorie.

Traducere: uita chestii.

Simptome: Incapacitate de a tine minte lucruri importante ca onomastici, aniversari de orice fel, promisiuni, dar si activitati ce tin de gospodaritul locuintei: dusul gunoiului, stingerea becului din baie, achizitionarea celor doua produse alimentare pentru care nu va mai ajunsesera dumneavoastra banii.

Tratament: nu exista; se poate ca dupa aducerea aminte, insotita de urlete si amenintari, aferenta intrarii in casa fara plasa de la cumparaturi in mana, barbatul sa coboare pana la chioscul de la colt pentru a va multumi.

4. Diabet insipid.

Traducere: nu e in stare de un compliment sincer sau de un gest dragut, bea bere si se enerveaza mereu daca aveti de discutat ceva mai important cu el.

Simptome: Incapacitatea de a fi dulce si sincer ce determina emisia unei cantitati mari de bullshit si inventii, insotita de o sete intensa de bere. Iritabilitate.

Tratament: nu exista; se poate strecura cate un compliment sincer din cand in cand, dar fiti atenta, caci se poate sa urmareasca ceva.

5. Tulburarea obsesiv-compulsiva.

Traducere: face obsesii pentru tot felul de prostii gen fotbal sau filme cu Van Damme.

Simptome: Incapacitatea de a se abtine de la satisfacerea unei nevoi obsesive insotita de comportamente repetitive. EX: vizionarea unui meci de fotbal, fiecare moment cheie fiind urmat de lovirea unei cutii de bere cu toata forta de frunte si injuraturi arbitrului pentru depunctare.

Tratament: nu exista; se va uita la toate meciurile inclusiv cele din divizia “Dublu ŞMΔ , iar dumneavoastra puteti sa va linistiti la ideea ca e o chestie obsesiva pe care nu o poate controla.

Concluziile pe care expertii nostri le-au tras sunt urmatoarele:

1. Barbatii nu au nici o vina, ei sunt bolnavi.

2. Nu exista tratamente, dar exista obisnuinta.

3. Incercarea obtinerii unor raspunsuri vitale este inutila, in mod deosebit din cauza afectiunii numarul 1 si anume hipo-acuzia selectiva.

4. Plansul, lovitul, tipatul, aruncatul cu obiecte menite sa-i loveasca duc eventual la unul din simptomele diabetului si anume, iritabilitatea, dar nu rezolva problema.

5. Dovezile de iubire sunt cel mai probabil moduri marsave si parsive de a incerca sa obtina ceva.

Blog / Neblog

Citesc multe bloguri on a daily basis. Am zile intregi in care nu am nimic de facut, asa ca imi ocup timpul cum pot. Citesc blogurile altora si improspatez blogul meu. Imi iau o gramada de hrana sufleteasca de pe urma chestiei asteia.

Eu cand am inceput blogul, si vorbesc exclusiv in numele meu si din punctul meu de vedere, am facut “the right thing for all the wrong reasons”. Nu stiam ce inseamna si nu stiam unde se poate ajunge. Bine ca am incercat

Cand am o problema, scriu, cand imi merge bine, scriu, oricum ar fi, scriu si imi da o stare de bine care poate nu echivaleaza, dar tine intr-o mica masura locul si e de ajuns pe moment, unei iesiri cu Miri in oras sau mai bine decat atat, unui drum la Bucuresti (stiu eu de ce…)

Dar ma intristeaza ca citesc zilnic posturi scrise de oameni care si-au pierdut total speranta. Care renunta, “de azi, blogul se inchide, consider ca nu pot mai mult si gata”.

NU renunta! De ce sa renunti? Nu, incearca mai mult, chinuie-te si daca nu iese acum, tot va iesi odata. Ca toate lucrurile pe care le facem in viata, treaba asta are etape si perioade. Iti place, nu-ti mai place, iti place din nou, te plictisesti, iti pierzi increderea in tine si in ceea ce scrii, dar in final, e un lucru absolut minunat si e o modalitate incredibila de a comunica chestii si de a comunica cu oamenii. Oameni pe care nici nu-i cunosti personal, oameni a caror voce nu o stii, dar oameni care au ceva de spus, si mai mult decat atat au ceva sa-ti spuna TIE.

Asta ma uimeste zilnic. Pentru mine blogosfera e o infinita sursa de minuni. Totul ma uimeste si ma surprinde. Ca lumea interactioneaza, ca sunt subiecte care explodeaza pe toate blogurile in acelasi timp, ca lumea se implica in chestii de toate felurile, ca daca pui o intrebare, vine cu siguranta si un raspuns si cate si mai cate. Nu vad de ce sa renunti. Daca nu stii ce sa scrii, ia o pauza de cateva zile, clear your head si revino in forta cand revii. E foarte simplu. Daca esti in stare sa open up, blogging is unbelievably easy.

N-a gresit cu nimic

Azi, la stirile ProTV, mare stire, mare, Basescu, al nostru presedinte suspendat, l-a numit pe Darius Groza “puiutz de comunist” atunci cand acesta l-a intrebat cum se poate ca el, domnul Basescu sa minta un popor intreg, popor pe care il indeamna sa voteze NU la referendum. Se pare ca Base nu a fost prea incantat de intrebare si a raspuns cum stie el mai bine : a aruncat niste cuvinte nasoale si a tras un ras caracteristic. Povestea trebuie neaparat s-o cititi direct de la sursa si evident sa vedeti clipul.

Eu il felicit din inima ca a avut tupeul de a face treaba asta si ca de la alegator la alegator ii multumesc ca ne-a aratat aceasta fata a domnului Traian Basescu.

Iar ca de la alt alegator la ales : eroare, eroare, dar privind la rece ai zis, ai zis! Si cand zici, frumos e sa faci. Cu atat mai mult atunci cand ai zis in fata intregii tari.

In fine, parerile sunt impartite si sincer va zic, chiar daca voi fi in Brasov in sambata cu pricina si ma voi nimeri in apropierea centrului de votare, cu siguranta voi sta mult pe ganduri incercand sa-mi raspund la intrebari ca “Sa votez? Si daca votez, cum votez? Si oricum, cat poate sa conteze votul meu? Sa votez iar cu inima stransa?”

Astept pareri si sugestii pe adresa redactiei…

Finaly, I give you Wash&Go

Cand vrei sa postezi un clip luat de pe YouTube pe blogul tau iti spune “This video will appear on your blog shortly”. Acest “shortly” defineste o perioada foarte relativa de timp, avand in vedere faptul ca uneori apare imediat, iar alteori, ca si in cazul de fata, dureaza cateva zile. But anyway… iata reclama mult apreciata la Wash&Go – “Noi, femeile, stim de ce”.

Wash&Go

Schimbare de identitate

Eh, nu chiar, imi schimb doar buletinul…

Maine se intampla totul. Ceea ce ma bucura pentru ca pana acum, poza mea din buletin era folosita in caz de major emergency. Adica : una bucata prietena suparata si in pragul sinuciderii, aratat poza, ras cu lacrimi cateva ore.

Sincer acum, nu cred ca exista cineva care sa arate bine in poza aia blestemata. Adica, for #@$%’s sake, ai 14 ani. La varsta aia, nimeni nu se asteapta ca macar sa semeni cu tine. E cea mai urata perioada din viata, cea in care te transformi, te lungesti, te uratesti, cresc picioarele, dar mainile nu, parca esti extraterestru. Pe langa asta, la varsta aia inca te mai tunde mama dupa gusturile ei… not a pretty picture.

Pe de alta parte, odata cu buletinul asta pierd o droaie de amintiri. Unele foarte amuzante.

Cea mai amuzanta, ma duce in urma cu cateva luni in Cismigiu la patinoar. Eu cu sufletelul vietii mele (prietena mea cea mai buna si iubita -> Miri). Ea nu are niciodata acte la ea. Ca sa inchiriem patine, a trebuit sa lase cineva un act. Cum permisul nu-l las nici sa mor (o data l-am dat din mana si mi-a luat 3 luni sa-l recuperez ), am dat buletinul.

Toate bune si frumoase. Incepe muzica, gheata, plimbare, una-alta. Dupa 2 ore cand s-a terminat invarteala, ne-am dus inapoi la ghiseu sa lasam patinele si sa recuperam valorosul meu act de identitate.

Tipul ala in nebunia de acolo te striga pe nume sa fie sigur ca da buletinul cui trebuie (asta-i un motiv, celalalt era faptul ca nu vedea de beat ce era). Incepe si striga tot felul de nume.

La sfarsit cu buletinul meu in mana (m-am recunoscut ce D-zeu) incepe si striga “Catalin? Catalin? E vreun Catalin aici?” Sa mor nu alta. Cred ca reusisem sa ma inrosesc si in varful capului. Miri se rostogolea pe jos de ras. Ea rade de ani de zile la poza aia. E good therapy

Mai are rost sa spun ca uneori ma striga “Catalin” prin casa?

In 1000 de moduri

Stiti ca uneori, cu o floare se poate face primavara? Ca uneori, un zambet inlocuieste 1000 de declaratii? Ca o strangere de mana spune mai multe decat 1000 de cuvinte? Ca poti iubi in 1000 de feluri? Ca poti simti 1000 de chestii diferite pentru o singura persoana? Ca un cuvant rostit intr-un anumit fel poate avea 1000 de semnificatii?

As prefera sa traiesc toata viata punandu-mi intrebari si incercand sa gasesc raspunsurile potrivite decat o singura zi stiindu-le pe toate, avandu-le pe toate de-a gata. Dar uneori, mi-as dori sa pot auzi ce gandesc oamenii. Sa trec pe langa ei pe strada si sa le aud gandurile. Sa vad cat de asemanatori sau de diferiti suntem de fapt. As vrea sa vad daca intr-adevar exista un strop de bunatate in fiecare dintre noi, pentru ca am inceput sa-mi pierd speranta. As vrea sa am puterea sa schimb lucruri. Uneori, sa stiu viitorul. Dar nu mereu si nu cu oricine. Sunt persoane a caror descoperire imi ofera atata placere si imi umple sufletul cu atata bucurie incat nu as da asta pe nimic, orice ar aduce viitorul.

Dar privind in urma sunt lucruri pe care le-as schimba. As incepe sa traiesc de mai devreme si sa visez mai mult. As dormi mai putin si as calatori mai mult. Mi-as lua viata in propriile maini. M-as aventura in mai multe. Dar asta zic acum. Sunt zile in care am impresia ca am facut destule si am visat destul si ca niciodata nu am dormit destul.

Dar am descoperit ca pot sa traiesc in 1000 de feluri si sa iubesc in 1000 de feluri si sa simt penrtu o singura persoana 1000 de chestii si sa rostesc cuvinte carora sa le dau 1000 de semnificatii. So, maybe I don’t do the future, but I definetly do the present, in 1000 ways :)

Sunrise… suna bine :)

98% adevarat…

You Are Sunrise

You enjoy living a slow, fulfilling life. You enjoy living every moment, no matter how ordinary. You are a person of reflection and meditation. You start and end every day by looking inward. Caring and giving, you enjoy making people happy. You’re often cooking for friends or buying them gifts. All in all, you know how to love life for what it is – not for how it should be.

What Time Of Day Are You?