Zile vin, zile trec… am trecut cu greu peste o noapte de sambata infioratoare cand am decis sa stau acasa ca sa ma pot odihni pentru ca eram rupta si am ajuns sa pazesc toata noaptea cateii care erau aproape la fel de speriati ca si mine de vijelia de afara, de fulgerele continue si tunetele care zguduiau casa. Am considerat aceasta furtuna un semn divin indicandu-mi ca ar fi trebuit totusi sa ies in club in noaptea aia.
In alta ordine de idei, weekend-ul asta ar fi trebuit sa fiu aici. Nu sa particip, God forbid, ci sa aplaud si sa ma bucur de pe margine 
dar nu se stie sigur daca ne mai deplasam pana acolo. Plus de asta am constatat cu durere (la propriu) ca incep iar sa sufar de rau de masina, cred ca e oarecum datorat si unei oarecare “motion sickness” caci daca sunt eu la volan n-am nimic, daca stau in dreapta sau in spate sufar tot drumul. Iar pana in Caransebes sunt in jur de 350 km… Dar daca se merge, se merge, regardless of the little inconveniences… asa ca vom vedea.
Din punct de vedere personal, intim, sufletesc, thinks are brighter than ever si de parca asta nu ar fi perfectly enough, my wardrobe has suffered severe changes, which is amazingly good 
Am mai scris alte insights pe care aveam de gand sa le impart cu voi, dar nu-mi merge net-ul acasa, iar copierea pe stick, transportarea sa la birou si copierea textelor in wordpress mi s-a parut o sarcina prea dificila asa ca astept sa isi revina net-ul acasa
Numar zilele pana la ZIUA MEA si stau cu sufletul la gura pentru ca mi-a soptit o pasarica ca nice presents await me…
Pe langa asta fac planuri pentru Craciun… dar asta va povestesc cu alta ocazie
