A false sense of security

De cand ma stiu, am fost inconjurata de fete, e si normal. Bine, pe vremea aia eram imbracate toate in roz si ne jucam cu fake-uri Barbie.

Lucrurile nu s-au schimbat pe cat ati crede. Cateodata ne mai imbracam si acum in roz, dar ne jucam cu cate un fake Ken. Si toate vrem un Ken original.

Cand eram copila, imi imaginam ca intr-o zi o sa apara un print frumos pe un cal alb si o sa ma ia impreuna cu ai mei departe in regatul lui si o sa traim fericiti pana la adanci batraneti. Acum nu mai cred, am ajuns la faza in care sper ca ceea ce am azi o sa fie aici si maine.

Inainte credeam ca printul o sa imi faca cadouri frumoase si o sa imi pregateasca surprize in fiecare zi care ne era dat s-o traim impreuna. Acum sper ca macar o data pe an acel cineva sa isi aminteasca sa imi ia o floare. Nici nu mai am nevoie de dovezi. Sticking around is all the proof I need.

Inainte vroiam herghelii si catei multi si servitori si menajere si dragoste eterna. Acum sper doar la stabilitate si la macar o vaga urma a falsului sentimentului de siguranta pe care ti-l da o relatie lunga chiar daca traim intr-o garsoniera.

Inainte credeam despre casatorie ca e o chestie rupta din rai, o concretizare a sentimentelor intense pe care doua persoane le au una pentru cealalata. Acum sper ca dragostea se va transforma in obisnuinta ca macar asta sa ne tina impreuna.

Nu mai cred in „till death do you part“, dar sper cu toata fiinta mea intr-un „at least I still think I made the right choice“.

Dar poate, poate, exista un „cineva“ care face cadouri si pregateste surprize si care e in stare sa ma faca sa vad viata cu alti ochi, a whole new perspective on things si care imi da siguranta si stabilitatea de care am nevoie ca sa raman cu picioarele pe pamant. Si poate acel sentiment nu e deloc fals si e un „this is it“… Stick around and we’ll see…