Traiesti visul sau visezi viata?

N-am mai scris, n-am mai scris si nici nu stiu cat si daca o sa mai scriu. E greu, e tare greu sa iti pui sufletul pe tava, sa lasi lumea sa te vada pentru cine si cum esti. Si oricum asta pana acum nu mi-a adus decat esecuri sentimentale, mi-a sfaramat sufletul si visele. Dar eu nu ma las, eu cred ca speranta moare ultima, dar moare si greu a naibii.

Mi-am dorit mult si de mult timp sa ma indragostesc, sa tremur de nerabdare, sa nu dorm noptile de drag si dor, sa astept cu telefonul in mana urland catre el “suna!!!!”. Pe sistemul “ai grija ce-ti doresti ca poate ti se va intampla”, am ajuns la concluzia ca eu mereu uit cat de nasol e sa fii indragostit, sa te chinui, sa te stresezi, sa faci strategii si planuri care sa se naruie vazand cu ochii, sa iti iei toate sperantele si sa le comasezi in suflet, sa incerci sa traiesti visul… groaznic.

Si-n fond, de ce sa te indragostesti? Ca sa ai ce sa le enervezi pe prietenele tale cu detaliile sufletului si simtirilor tale? Ca sa te chinui si sa te consumi? Nush sincer daca merita… Si ce e mai trist e ca peste o perioada de timp te uiti in urma si-ti amintesti zicandu-ti “ia uite, nu m-am mai gandit la asta de mult, uitasem”.

E penibil, pe cuvant daca nu, si imi vine sa urlu de nervi din cauza nedreptatii asteia. Cine o fi inventat si amorul asta? Ca doar e “un lung prilej pentru durere si mii de lacrimi nu-i ajung si tot mai multe cere”. Asta n-am zis-o eu, dar imi place si mi-o repet de fiecare data cand iar vreau sa ma indragostesc in ideea ca poate ma trezesc la realitate si reusesc doar sa visez nu sa incerc cu disperare sa traiesc visul.

In final, nimeni nu poate stii cum e mai bine, dar cu siguranta e mai liniste si pace in suflet daca visezi viata decat daca incerci sa traiesti visul si nu reusesti…

Un fel de cum ar veni ceva de genul

Shihan – This type love

Mi-am adus aminte de poezioara asta si mi-am adus aminte ca am si tradus-o pe vremea cand am descoperit-o… in momentul de fata versurile acestea aproape imi povestesc viata sic hiar ma intrebam oare ce e mai bine, sa iubesti sau sa fi iubit? Sa iubesti e absolut minunat, dar e si al naibii de greu si de dureros si de inselator.

Vreau o iubire de genul:

Eu gandindu-ma la ea gandindu-se la mine gandindu-ma la ea. Sau eu spunandu-le prietenilor mai multe decat mi-am admis mie insumi ca simt pentru ea. Sau urand cat de geloasa e, dar placandu-mi faptul ca ma vrea atat de mult numai pentru ea. Si sa vad cum numele ei suna atat de bine alaturi de numele meu de familie.

Vreau sa vad cat de departe ajung fara sa o sun si abia am reusit sa ies din garaj.

Vreau o iubire care sa ma faca sa astept sa adoarma ca apoi sa ma intreb daca viseaza cum noi doi suntem indragostiti sau care-l iubeste pe celalalt mai mult sau ce face exact in acest moment.

Sau sa dansam in apartamentul nostru pe muzica inimilor noastre. Sau sa inchid ochii si sa-mi imaginez cum o dragoste atat de puternica doare atat de tare cand nu e prin preajma. Sau genul de “nu stiu unde se indreapta dragostea asta”.

Si vreau sa pun post-it-uri prin toata casa ca sa nu uite niciodata cat de mult o iubesc. Sa nu am destula cerneala in pixuri ca sa scriu tot ce e de scris despre cat de mult o iubesc. Sa sper ca o fac sa se simta asa cum ma face si ea sa ma simt.

Si vreau ca toti prietenii mei sa faca misto de mine asa cum am facut eu de ei cand au trecut prin asa o dragoste. Diferenta e ca asta e o dragoste din aia adevarata.

Si ca in liceu, vreau sa petrec ore la telefon fara sa zic nimic si sa adorm si cand ma trezesc sa fie langa mine si sa-i simt mirosul in asternuturi. Si vreau sa incerc sa numar felurile in care o iubesc si sa pierd sirul pe la mijloc ca sa o pot lua de la capat.

Si vreau sa sarbatoresc aniversarile alea de o luna, chiar daca nu sunt aniversari adevarate, numai pentru ca asta ar face-o fericita.

Si vreau sa ma indragostesc de melodia pe care o canta telefonul cand formez numarul ei. Si sa vorbesc cu ea pana raman fara suflare, ea ma lasa fara suflare, dar cand inspir, o inhalez pe ea inapoi in mine.

Vreau o dragoste care sa ma faca sa-mi schimb planul tarifar al telefonului pe altul care imi permite sa vorbesc cu ea mai mult, caci, cu toata sinceritatea, vreau sa evit genul ala de iubire “nota mare de plata”. Si vreau o iubire care sa ma faca sa regret ca mana mea e prea mica, adica liniile palmei nu imi dau destul timp sa o iubesc cat as vrea. Si vreau o iubire care sa ma faca sa ma balbai numai cand ma gandesc cat de puternica e iubirea asta.

Si vreau o iubire care sa ma faca sa vreau sa-mi tai tot parul. Ei bine, nu chiar tot, doar firele despicate si sa-mi aranjez mustata, dar tot ar fi o simbol al fortei pe care o are iubirea mea pentru ea.

Ma simt in elementul meu acum, asa ca mi-as imagina cum ar fi sa trec strada cand semaforul e verde pentru masini, sa fiu lovit de un tir doar ca sa-mi pierd memoria si sa fiu transportat intr-o tara a lumii a treia ca sa fiu tratat si cumva sa ma intalnesc iar cu ea si sa ma indragostesc de ea intr-o alta limba ca sa vad daca e acelasi sentiment.

Vreau o iubire care e la fel de inexplicabila ca si ea.