Concedii, concedii…

Stiu ca nu am mai scris de mult mult timp, dar am sa ma justific si sunt sigura ca va intelege toata lumea

Mai intai… e de mentionat ca am cam fost plecata si in concediu nu e bine sa te iei cu scrisul pe blog pentru ca te uita D-zeu in fata calculatorului.

La inceputul lui august a inceput concediul foarte prelungit (de vara) al acestui an… Am plecat spre Austria unde am stat cateva zile la ski in Hintertux. E foarte foarte interesant sa schiezi in august pe zapada destul de buna, cel putin pana pe la 12 cand soarele transforma totul in gheata.

Dupa vreo 4 zile acolo, am plecat incet incet inspre destinatia ce urma sa fie “acasa” pentru doua saptamani – Italia, Sanremo. Am petrecut acolo doua saptamani lungi si calduroase ca iadul cu italienii aia care nu inteleg ca noaptea e bine sa mai si dormi si nu sa te plimbi cu motocicleta, masina, camionul de gunoi sau orice alt mijloc de transport extrem de zgomotos pe sub geamurile oamenilor.

Excursia asta am intitulat-o “Coasta de Azur” pentru ca am vizitat orasele de pe coasta care inca se mai simt si miros a filmele anilor 70-80.

Mai intai am vizitat Nisa. Mi-a placut tare tare mult… e un oras atat de frumos incat iti pui serios problema mutarii acolo. Am vizitat tot ce era de vizitat gratie unui tour-bus din care nu numai  ca vezi tot, dar ai si casti pentru a auzi toata istoria orasului povestita in toate limbile pamantului.

Apoi am vizitat Saint-Tropez, oras preferat pentru relaxare de multe vedete de la noi… sincera sa fiu, nu inteleg de ce pentru ca nu mi s-a parut cine stie ce. E un orasel mic plin de buticuri si de plaje exorbitant de scumpe, cu multa multa lume care te calca in picioare. Un lucru care mi-a placut mult aici (totusi) a fost faptul ca au niste stradute atat de mici si de dragute incat iti vine sa te plimbi toata ziua numai ca sa vezi unde poti ajunge de la o intersectie la alta.

Am vizitat si Menton, la granita Italia – Franta. Fiind foarte aproape de Sanremo, am mers de cateva ori acolo pentru cina sau poze. Dar nimic iesit din comun de povestit despre acest oras tipic frantuzesc cu oameni incruntati si mese saracacioase

Si asta ne aduce la cel mai frumos si curat oras din lume… poate exagerez, dar m-a impresionat atat de tare incat nici nu imi venea sa mai plec de acolo vreodata… MONTE CARLO, MONACO!!!

Un oras atat de frumos si de stilat, de curat si de luxos incat nu-ti vine sa crezi ca exista. Am luat tour-bus-ul, adica un trenulet micut si rosu pe roti de unde am vazut cateva dintre minunatiile orasului ca Hotel de Paris si Hotel Hermitage, Casino-ul, circuitul de Grand Prix si nu in ultimul rand palatul principelui care m-a impresionat nespus de mult.

Am aflat ca la ei rata somajului ca si cea a infractionalitatii sunt aproape nule, exista camere de filmat care impanzesc tot principatul, exista un politist la fiecare cativa locuitori, dupa Vatican este cel mai mic stat din lume (intr-adevar e extrem de mic, de restrans) si are 32 000 de locuitori, majoritatea francezi, dar si italieni, britanici si alte nationalitati.

Ce mi-a placut cel mai mult au fost luminile care fac ca orasul sa arate ca o bijuterie noaptea si curatenia extraordinara… toate cladirile pareau a fi proaspat renovate, ziceai ca mai ieri au dat in folosinta tot orasul, atat de ingrijit era totul. MINUNAT.

Iar dupa ce ai vazut Monte Carlo, nu stiu cate locuri ti se vor mai parea extraordinare (cu siguranta cu mult mai putine decat inainte). Te atinge si te impresioneaza intr-o asa masura incat iti vine sa pui la lotto in fiecare zi, doar doar castigi destul cat sa te poti muta acolo.

Banuiesc ca nu mai are rost sa zic ca luna august a acestui an a fost probabil cea mai frumoasa ever si ca de acum incolo nu pot decat sa visez la mai mult

Dar nici in octombrie nu am stat acasa insa povestea asta o las pe saptamana viitoare…

“Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul!”

Am primit ceva ce mi-a placut tare, tare mult pe mail si am decis sa impart cu cei care mai dati pe aici, cei care sterg praful de doua degete adunat pe frumosul blog, cei care nu renunta…

“Va acuz! (de ce m-am săturat de România)

de Şerban HUIDU
Luni, 8 Iunie 2009

Am folosit în titlu două sintagme: una este titlul celui mai cunoscut manifest al tuturor timpurilor semnat de Emile Zola, iar cel de-al doilea e mult mai recent, şi a creat panică pe vremea lui Iliescu, când un grup de intelectuali ardeleni, în frunte cu Sabin Gherman, declarau tare şi răspicat că s-au săturat de patria mumă! Am să dezvolt putin, chiar dacă nu mă pot compara nici cu Zola şi nici nu-mi iau câmpii să mă retrag la Monaco, unde să-mi trăiesc liniştit viaţa, îngurgitând o rentă viagera de urmaş de la vreun soţ miliardar!

Mă enervează în tara asta mizeria, mucurile de ţigări aruncate pe geam la stop, rahaţii şi lătrăturile câinilor proprietate personala  sau vagabonzi, blocurile cu apartamente mici şi înghesuite, cu maşini mai scumpe decât apartamentul parcate în faţa lor. Mă copleşeşte mirosul de ghenă din verile fierbinţi, casele care se învârt după soare, dar care au nişte desfundături de străzi în faţă şi ostentaţia cu care potentaţii îşi plimbă maşinile de sute de mii de euro pe străzile fără noimă, dar cu borduri, ale patriei.

Mă exasperează ca nu avem autostrăzi, drumuri, căi ferate, infrastructură în general, dar suntem plini de lucrări şi pasaje inutile, cu care băieţii deştepţi găuresc bugetul. Îmi plesnesc venele în cap când realizez că ne-au minţit ani şi ani, cu realizări măreţe, pruneţe şi mălăieţe, iar în realitate nimic din indolenţa noastră milenară nu s-a schimbat. Ba mai mult, ne mint în continuare cu zâmbetul pe buze: nu e aşa, domnu’ Berceanu, că faceţi 832 de kilometri de autostradă până în 2012? Hai sictir, că ne insulţi inteligenţa!

Mă scoate din minţi că şi-au făcut un renume din şpaga încasată, că suntem o ţară cu corupţie fără corupţi, dar cu spectacol de circ la DNA, cu o justiţie fără scrupule, dar cu un simţ tactil al dracu’ de dezvoltat. Simt că am un Nagasaki în cap când văd un ghiolban înjurând o femeie, pentru simplu motiv că e la volan, sau când băieţii de băieţi sparg în cluburi cu târâturi siliconate milioanele furate de taţii lor cu ajutorul sistemului ticăloşit! La munca, mă luzărilor, nu la tras pe nas praf cumparat, fireste, din milioanele făcute pe mustaţa lu’ ăl bătrân, ori din pădurile exportate de guzganul rozaliu senior!

Îmi vine să urlu când plătesc impozitele ca boul, pentru a primi în schimb spitale infecte, unde în 2009 încă se face hepatită de la transfuzii sangvine şi în care-ţi plăteşti şi simpla aspirină. Tot pentru impozite plătite suntem răsplătiţi cu un învăţămant în care ministrul garantat de un analfabet notoriu interzice sportul, mişcarea şi teoria evoluţie pe motiv că sunt inutile.

Mă uit cu greaţă la emisiunile politice, cu realizatori ciutaci, libidinoşi şi sceleraţi, care pupă în cur patronii tv şi interesele lor fără pic de demnitate şi moralitate. Mi se face rău când văd preşedinţi plângând la comandă sau şefi de partide “suferind” lângă pensionari, din vârful piramidelor de bani pe care uită să-i pună în declaraţiile de avere! Mă sufoc de indignare când un cioban cu 2 clase şi fără nici cea mai elementară noţiune de bun simt roteşte miliardele şi grohăie grobian în fiecare seară la televizor ce “salvator al saivanului” şi ce “buricul pământului” e el! Marş mă la pârnaie de unde ai ieşit, oligofren ce esti, şi pe celălat tribun trimite-l la balamuc, unde-i e locul!

Mă revolt când văd pipiţe întreţinute, pline de ifose, sugând banii miliardarilor de carton sau piţipoance pe post de “noua clasa politică”. Îmi fierbe sangele în vene când impostura atinge cote maxime. Vreţi un exemplu? Veniţi în Bucureşti să vedeţi cum a reuşit chirurgu’ (care are mai nou gânduri să devină preşedinte) să pună tot oraşul pe butuci, cu concursul celorlalţi primari, la fel de “pricepuţi” ca el!

Mă satur de România imediat ce deschid televizorul şi văd defilând în curul gol ciumace şi naomi, sau cum caută lobotomizatul de ogica rămăşiţele Elodiei. De rostogolorile urduroase ale nichitei pe asfalt, în cautarea unei sinucideri nesigure nu mai spun nimic, că şi aşa face domnu’ Dan banu’ grup de pe urma nefericiţilor care încă-l cred “amărâtul” de serviciu şi patronul “televiziunii poporului”. Şeful televiziunii popoului, mă nagâţ de Caracal, asta eşti!

Îmi provoacă repulsie să văd la ştiri cum Esca îi prezintă pe guţa şi adrian piticul minunat încasând bani fără număr pentru tanguirile jalnice. Bani pe care-i strâng cu sacii, şi pe care nu plătesc nici leţcaie de impozit. Că “impozitele e pentru fraieri”, nu pentru “minoritatea discriminată”, supusa stereotipurilor, şi pe care am exportat-o cu succes în toată Europa, de ne spun ăia Gipsyland, nu România!

Toate acestea mă distrug incet, şi VĂ ACUZ PE VOI, cei care sunteţi la fel de oripilati ca şi mine de ceea ce se întâmplă, cei care gândiţi că maine copilul vostru trebuie să se mute în altă ţară pentru o viaţă normală, VĂ ACUZ că intoarceţi capul şi suportaţi cu stoicism toate porcăriile astea care vă omoară câte un pic în fiecare zi. VĂ ACUZ că vă complaceţi în mlaştina asta, din care ştim sigur că nu avem scăpare!

Pentru că vedeţi voi, nimic nu e mai plăcut pentru scârbele descrise mai sus decât nepăsarea şi indiferenţa celor cu bun simţ!

Ce ziceţi? Inventam partidul bunului simţ? Din păcate, mă uit la mine, mă uit la voi şi tare mi-e teamă că nimeni nu o să plătească vreo cotizatie in partidul asta. Trist, dar adevărat. În România asta, eu nu mă mai regăsesc demult, traiesc doar cu speranţa, utopică evident, că vom reusi să facem o ţară paralelă în care lăturile şi ororile care ne distrug să dispară!

Noapte buna, România, oriunde te-ai afla!”

Nu pot sa nu-i dau dreptate in tot ceea ce zice in acest articol/post, ce-o fi el, caci nu ii cunosc sursa, ajungand la mine pe cale de numeroase FW-uri. Si nu ii dau dreptate din vreo dragoste tainuita pentru Carcotas, din contra, el fiind Carcotasul meu mai putin preferat, ci din simpla intelegere si compasiune si poate o oarecare simpatie pentru sentimentele pe care scrierea acestui articol le-a trezit in el.

La fel cum in fiecare seara stau cu Badea pe Antenă si ma enervez progresiv timp de o ora cand aud ce se mai intampla cu banii mei si ai tai si ai prietenilor nostri si ai parintilor nostri si ai parintilor lor si asa mai departe; cand vad cum se duc milioane si milioane pe scene inchiriate de doua ori si lingurite de tort necolaiciuciane; cand simt ca trebuie sa incep sa traiesc in totala necunostinta de cauza pentru propria-mi sanatate mentala.

Oricum, am vazut ca degeaba te revolti in tara asta, te revolti tu cu tine si atat. Oamenii sunt intr-o asa stare constanta de nepasare incat orice demers de a-i trezi la vreo realitate pe care ei poate n-o vad este absolut inutil. Ca si in cazul Kronospan-ului, ca si in cazul cruzimii asupra animalelor, ca si in cazul blestematelor de parcari cu plata din Brasov nu se va intampla nimic. NIMIC, 0 taiat in 4, 0 barat, cum vreti sa-i spuneti. Oricat ma enervez eu si oricat se mai enerveaza unii si altii prin alte colturi ale tarii, niciodata, niciodata nu va rezolva asta nimic.

Imi pare rau de Huidu si imi pare rau de Badea, dar cel mai rau imi pare de mine pentru ca nu mai am timp pentru altceva decat viata in Romania.

KRONOSPAN Brasov

In BRASOV, KRONOSPAN construieste o fabrica de PAL/OSB

1 . CE INSEAMNA ASTA?

-Pe cateva zeci de hectare s-a construit o fabrica de placi din aschii de lemn.

-La fabricarea acestora se foloseste Formaldehida –substanta CANCERIGENA (clasificare a Organizatia Mondiala a Sanatatii)

- In procesul de fabricatie se genereaza praf FOARTE FIN (cunoscut ca si PM10), in cantitate minim de 1500 de kg / zi. ADICA MINIM 1,5 TONE de PRAF de lemn zilnic.

Acest PRAF este inhalat si nefiltrat. Ajuns in plamani este CANCERIGEN !

-COPIII sunt cei mai expusi la acest RISC (inhaleaza pe gura mai mult aer decat adultii). PM10 sau PRAFUL CARE UCIDE aduce un RISC ENORM de IMBOLNAVIRE a cailor respiratori de la forme de astm pana la CANCER.

2. UNDE?

Fabrica este pozitionata in zona DEPRESIONARA a Brasovului, iar NOXELE eliminate vor sufoca Brasovul si imprejurimile. (Studiu de MEDIU Universitatea TRANSILVANIA BRASOV )

NIMENI NU VA SCAPA! POLUAREA RAMANE IN ZONA!

Zonele depresionare, precum cea a Brasovului sunt prin conditiile climatice specifice (inversiuni termice, calm atmosferic, precipitatii reduse) adevarate caldari de STOCARE A POLUANTILOR. Barierele muntoase vor determina ACUMULAREA SUBSTANTELOR NOCIVE omului, animalelor si plantelor. Aduceti-va aminte de fabrica TEMELIA. Orasul era sufocat de un praf alb…

Romania nu a ratificat, inca, documentul care clasifica Formaldehida ca substanta CANCERIGENA.

Romania are inca o legislatie mai permisiva decat UE in ceea ce priveste poluarea. De aceea devine destinatia multor investitori si industriasi care isi muta, cat se mai poate, fabricile din tarile vestice, aici, in Europa de Est si Asia!

In cazul in care vreti sa va informati in aceasta privinta puteti citi mai multe pe site-ul Brasovul Verde, iar daca vreti sa dati o mana de ajutor pentru ca Brasovul sa nu ajunga ca Sebesul (unde oamenii si-au dat seama prea tarziu ce se intampla cu orasul lor) sau alte orase afectate de aceasta fabrica, puteti semna o PETITIE AVIZ NEGATIV PENTRU KRONOSPAN (tot pe site-ul Organizatiei Brasovul Verde).

Ce se intampla in Africa, ramane in… WordPress

Cu 50 % regret si 50 % bucurie anunt faptul ca iubita mea prietena Dana a plecat in aceasta dimineata cu avionul de 9 AM in AFRICA !!!

Desi consider ca va fi o super-experienta pentru ea, n-are cum sa nu-mi para rau ca nu o voi mai vedea timp de 7 luni de zile. Dar… exista ocazii care nu trebuiesc ratate, iar aceasta pentru ea a fost una din acele ocazii.

Ea va incerca sa povesteasca cum arata si cum se simte continentul african, cum il priveste ea si cum e de fapt… aici. Astfel ca, daca sunteti curiosi de cum e sa petreci niste timp acolo, feel free to click the link

Inelul cu diamant – DE CE???

Astazi, degetul care controleaza telecomanda m-a dus catre Euforia TV exact in timpul emisiunii “Inelul cu diamant”, emisiune mai mult decat ciudata si oarecum penibila. Nestiind despre ce e vorba, nu m-am grabit sa schimb canalul. Lucrurile stau cam asa: un “milionar” da un inel de 11 000 de euro unei domnisoare care dovedeste ca-l merita trecand prin tot felul de probe.

Milionarul acestui sezon a fost Calin Fusu (Neogen), un tip care mie imi place tare mult, caci are exact genul de simt al umorului pe care il apreciez, n-are nici o treaba cu “ce zice lumea”, isi vede de treaba lui, e foarte direct s.a.m.d., lucruri care mi-au fost confirmate si in timpul emisiunii si dupa, cand am dat de blogul lui. Buuuuun.

Concurente au fost vreo zece se pare (asta am aflat de pe site-ul Euforia unde explicau una alta). Una din ele a fost Magda Ciumac. Doamne Dumnezeule!

Ce diavol i-a posedat pe oamenii astia ca la preselectia pentru emisiune chiar s-o aleaga pe fiinta aia intre concurente? Cica s-a dus la ghicitoare sa “o lege de Calin” cu toata echipa de filmari dupa ea!!! A fost eliminata din emisiune, dar tot a aparut azi in rochie de mireasa! I-a transmis Dan Diaconescu “casa de piatra”. Adica Fusu face misto de ea ca “firma are birouri in toata Europa” in ideea ca ar fi in stare sa plece din tara ca sa scape de ea si ea crede ca face pe shmecherul? Ca se lasa greu? Ca de fapt se va casatori cu ea? Ce poate fi in capul tau cand te faci de cacao o data la TV si apoi te intorci pentru mai mult? Sau e vreo super-strategie de marketing pe care eu nu o pot intelege?

Acum si tu ca “milionar” sa te oferi sa fii tinta vie pentru asemenea specimene poate gresesti. Pe de alta parte, e foarte buna reclama, iar reclama e oricand binevenita. Calin Fusu explica aici de ce a acceptat “provocarea”.

In fine, ce mi s-a parut cel mai interesant au fost probele. De toata jena. Pe langa “declaratia de dragoste” sau ”cata rabdare ai cu copiii?” pe care aleg sa le ignor total… au mai fost atatea altele. Preferata mea: “Nu ma intereseaza ce zice lumea”. 

Descrierea probei de pe site-ul Euforia suna cam asa: “Fetele vor trebui sa demonstreze ca nu au inhibitii vanzand legume in piata imbricate doar in… costume de baie. Se testeaza, astfel, libertatea de exprimare, personalitatea si abilitatea de a se descurca in situatii limita.” Buuun. Intrebarea mea este: cum, Doamne iarta-ma, demonstrez eu ce personalitate puternica am si cum dau doavada de libertate de exprimare cand vand legume in piata in costum de baie? In afara unei clare indemnari la viol, cam a ce arata treaba asta? Si ma mai intreb: asa se cuceresc barbatii mai nou? Sa stim si noi, restul muritoarelor de rand ca de maine sa ne luam pe noi costumele de baie si sa mergem la piata…

Nu inteleg de ce alegi sa te duci la TV sa te faci de cacao, sa rada lumea de tine, sa rada si Fusu de tine, ca pun pariu ca asta a facut si sa mai si risti sa pleci acasa cu palma-n fund…

Rives, primul poet 2.0

O reclama foarte, foarte faina care pe langa faptul ca e faina , e si dovada ca blogosfera este luata in considerare de catre una dintre cele mai mari companii, Orange.

Si Gramo si Manafu s-au minunat si au zambit la ideea ca Orange face reclama la blogging. Iar eu ma bucur cu atat mai mult cu cat l-au ales tocmai pe Rives in acest scop, un tip absolut cuceritor, genial si demn de ascultat.

Aici puteti vedea reclama, iar mai jos il puteti vedea pe Rives.

Cea mai frumoasa zi

Mi-a placut dintotdeauna melodia lui Alexandru Andries “Cea mai frumoasa zi”. Mi s-a parut mereu ca spune ceva foarte interesant despre dragoste, prezenta persoanei iubite, existenta sa in viata ta si finalitatea inevitabila.

“Un fel de a mai lungi cea mai frumoasa zi ar fi daca m-ai putea minti… Ai da ceasul inapoi, ai fierbe doua oua moi, mi-ai spune ca-n casa suntem doar noi. Tacerea te-ar ajuta sa scapi de intrebarea mea, din toate intrebarile… cea mai grea. Cand seara s-ar face gri, nu te-ai mai putea stapani: din baie la telefon ai vorbi. Cu glasul intunecat, cu aerul imbufnat, orice numai sa ma vezi plecat. Si atunci te intreb: mai stii? Cea mai frumoasa zi a fost la inceput cand nu ma puteai minti!”

Ma regasesc in melodia aceasta. Chiar daca nu-mi place sa fiu mintita, cateodata ma trezesc gandind: “Minte-ma, dar macar minte-ma frumos”.

Tot ce mi-am dorit mereu in viata, implinirea suprema am vazut-o ca fiind gasirea iubirii si a fericirii. Normal, in timp am invatat ca nu exista cu adevarat fericire, ci doar clipe greu de uitat care oarecum ating idealul de fericire. Dar nu mi-am pierdut niciodata speranta si de cate ori consider ca momentul prezent merita sa fie categorisit ca “de neuitat”, il memorez ca apoi sa mi-l aduc aminte in zilele negre si noptile goale.

Imi doresc sa am la cine sa vin seara acasa, sa existe cineva care sa ma intampine cu un zambet larg pe fata, plin de iubire si dor. Un om care sa aiba rabdare sa ma cunoasca, care sa se implice si caruia sa-i pese, un om cu care sa pot vorbi si care sa ma vada si sa ma accepte pentru cine sunt cu adevarat, cu toate defectele mele.

Imi doresc sa intalnesc un om pe care sa-l iubesc pentru lucrurile marunte, pentru ceasca de cafea din fiecare dimineata, pentru cum isi plimba mana prin parul meu in fiecare seara, dar si pentru lucrurile mari, pentru ca e partas bucuriilor mele, pentru ca mereu pot gasi drumul spre acasa cand stiu ca acasa e el, imi doresc sa traiesc cel mai frumos vis al meu.

SI de fiecare data cand ma pierd in visele si gandurile mele ma gandesc la melodia mai sus amintita si ma gandesc ca orice relatie incepe cu o “cea mai frumoasa zi” si se termina cu “orice numai sa ma vezi plecat”.

Si atunci, imi iau visele, gandurile si sperantele si le ingrop undeva adanc de tot in ideea ca poate uit de ele si imi vad de viata mea… caci ceea ce-mi doresc eu poate chiar nu exista.

Un fel de cum ar veni ceva de genul

Shihan – This type love

Mi-am adus aminte de poezioara asta si mi-am adus aminte ca am si tradus-o pe vremea cand am descoperit-o… in momentul de fata versurile acestea aproape imi povestesc viata sic hiar ma intrebam oare ce e mai bine, sa iubesti sau sa fi iubit? Sa iubesti e absolut minunat, dar e si al naibii de greu si de dureros si de inselator.

Vreau o iubire de genul:

Eu gandindu-ma la ea gandindu-se la mine gandindu-ma la ea. Sau eu spunandu-le prietenilor mai multe decat mi-am admis mie insumi ca simt pentru ea. Sau urand cat de geloasa e, dar placandu-mi faptul ca ma vrea atat de mult numai pentru ea. Si sa vad cum numele ei suna atat de bine alaturi de numele meu de familie.

Vreau sa vad cat de departe ajung fara sa o sun si abia am reusit sa ies din garaj.

Vreau o iubire care sa ma faca sa astept sa adoarma ca apoi sa ma intreb daca viseaza cum noi doi suntem indragostiti sau care-l iubeste pe celalalt mai mult sau ce face exact in acest moment.

Sau sa dansam in apartamentul nostru pe muzica inimilor noastre. Sau sa inchid ochii si sa-mi imaginez cum o dragoste atat de puternica doare atat de tare cand nu e prin preajma. Sau genul de “nu stiu unde se indreapta dragostea asta”.

Si vreau sa pun post-it-uri prin toata casa ca sa nu uite niciodata cat de mult o iubesc. Sa nu am destula cerneala in pixuri ca sa scriu tot ce e de scris despre cat de mult o iubesc. Sa sper ca o fac sa se simta asa cum ma face si ea sa ma simt.

Si vreau ca toti prietenii mei sa faca misto de mine asa cum am facut eu de ei cand au trecut prin asa o dragoste. Diferenta e ca asta e o dragoste din aia adevarata.

Si ca in liceu, vreau sa petrec ore la telefon fara sa zic nimic si sa adorm si cand ma trezesc sa fie langa mine si sa-i simt mirosul in asternuturi. Si vreau sa incerc sa numar felurile in care o iubesc si sa pierd sirul pe la mijloc ca sa o pot lua de la capat.

Si vreau sa sarbatoresc aniversarile alea de o luna, chiar daca nu sunt aniversari adevarate, numai pentru ca asta ar face-o fericita.

Si vreau sa ma indragostesc de melodia pe care o canta telefonul cand formez numarul ei. Si sa vorbesc cu ea pana raman fara suflare, ea ma lasa fara suflare, dar cand inspir, o inhalez pe ea inapoi in mine.

Vreau o dragoste care sa ma faca sa-mi schimb planul tarifar al telefonului pe altul care imi permite sa vorbesc cu ea mai mult, caci, cu toata sinceritatea, vreau sa evit genul ala de iubire “nota mare de plata”. Si vreau o iubire care sa ma faca sa regret ca mana mea e prea mica, adica liniile palmei nu imi dau destul timp sa o iubesc cat as vrea. Si vreau o iubire care sa ma faca sa ma balbai numai cand ma gandesc cat de puternica e iubirea asta.

Si vreau o iubire care sa ma faca sa vreau sa-mi tai tot parul. Ei bine, nu chiar tot, doar firele despicate si sa-mi aranjez mustata, dar tot ar fi o simbol al fortei pe care o are iubirea mea pentru ea.

Ma simt in elementul meu acum, asa ca mi-as imagina cum ar fi sa trec strada cand semaforul e verde pentru masini, sa fiu lovit de un tir doar ca sa-mi pierd memoria si sa fiu transportat intr-o tara a lumii a treia ca sa fiu tratat si cumva sa ma intalnesc iar cu ea si sa ma indragostesc de ea intr-o alta limba ca sa vad daca e acelasi sentiment.

Vreau o iubire care e la fel de inexplicabila ca si ea.

Omu’ e supus erorii

Probabil ca ati observat in atata amar de vreme ca pe mine ma deranjeaza multe lucruri in lumea asta, cateodata ma deranjeaza lumea in general… dar din cand in cand ma deranjeaza lucruri precise pe care imi place sa le impartasesc ca asa ma mai linistesc si eu.

Zilele astea ma deranjeaza baietii. Nu toti, ca unii sunt necesari. Dar ma deranjeaza acei baieti care atunci cand au prietena se transforma…

Ma refer la acei baieti cu care ai vorbit mereu la telefon, care te stiu si vesela si trista, si pusa pe distractie si linistita, dar care dupa ce si-au facut o prietena stabila nu-ti mai raspund la telefon. Ulterior iti motiveaza pe messenger sau printr-o alta modalitate la fel de neutra ca “eram cu prietena si nu puteam sa-ti raspund”.

Frate, de ce? Ce crezi ca iti spuneam la telefon? Crezi ca te amenintam ca daca nu-mi vorbesti murdar imprastii zvonuri prin oras ca esti homosexual? Sau care e faza? Crezi ca daca raspunzi iti voi marturisi iubirea mea eterna?

Inteleg sa nu-mi raspunzi sambata la 3 dimineata, atunci cand nu stii cum stau lucrurile la celalalt capat al firului, dar ziua in amiaza mare, e ok!

Astfel se intampla in general… Iti faci prietena, iti faci prieten si dupa ce te desparti te uiti in jur si realizezi ca esti singur pentru ca ai reusit sa ii indepartezi pe toti cei care iti erau prieteni odata.

Si te minunezi, si te victimizezi, si incepi sa refaci legaturile vechi cu oameni care te primesc inapoi pentru ca esti al lor si poate chiar cred ca ai inteles lectia si poate crezi chiar si tu ca ai inteles si nu mai faci… pana la urmatorul “partener de viata” cand fara indoiala repeti toate greselile… Ca asa e omu’ : supus erorii !

Ce-am mai facut…

Nici in acest an 1 mai nu a trecut neobservat, desi initial asta era ideea.

In dimineata zilei de 2 mai m-am trezit deprimata (it happens even to the best of us). Le-am sunat pe prietenele mele care se decisesera in aceeasi dimineata sa mearga la mare. Drept urmare, mi-am facut rapid bagajul.

Cateva ore si cateva pachete de tigari mai tarziu, eram in Mamaia. Au urmat doua nopti de mare petrecere la Gossip si Bamboo. Noi fetele si Dana cu prietenul. Imi pare rau iubita!

Multa lume la mare, multi cunoscuti, multi necunoscuti care ar fi putut deveni cunoscuti E foarte tare la mare de 1 mai. E tare oriunde te duci, ca e Vama, ca e Mamaia, daca ai cu cine… te super distrezi.

Dimineata de duminica a adus 3 ore de somn astfel ca am plecat inspre Brasov via Bucuresti unde am dormit foarte mult, iar luni eram ca noua.

Weekend-ul trecut am fost la Buzau. O localitate mica, mica, dar ridica. Foarte mare distractie si acolo. Noi fetele, Miha cu toti ai ei (cati sa fie?) si Dana ca la mare ) Pana aici iubita!

E foarte amuzant la Buzau si oamenii foarte simpatici (e tragic daca ajungi in gura lor, dar asa e peste tot pana la urma).

Deci, recomand Mamaia, hotel Fantasy Beach si Buzau !!! Si va las pentru ca subsemnata are proiect de diploma de finalizat!